Clubul Real Madrid a refuzat eliberarea antrenorului Jose Mourinho pentru a conduce temporar naționala Portugaliei, care va fi preluată, luni, de Paulo Bento, susține presa sportivă madrilenă.
Cotidianul AS scrie că președintele Realului, Florentino Perez, a refuzat să-l „împrumute” pe Mourinho pentru următoarele două meciuri ale Portugaliei în preliminariile Euro-2012, în cursul unei discuții telefonice cu președintele federației portugheze, Gilberto Madail.
Potrivit Marca, Paulo Bento, fost jucător la Benfica, Sporting Lisabona și Oviedo, va semna luni un contract cu federația portugheză până în 2012.
„Sunt trist că nu pot conduce naționala țării mele, dar nu am dreptul să cer nimic grupării Real Madrid. Oficialii clubului meu trebuie să decidă”, a declarat Mourinho în noaptea de sâmbătă spre duminică, după victoria Realului cu Real Sociedad, scor 2-1.
Portugalia a început foarte slab campania de calificare la Euro-2012, după ce a înregistrat un punct în primele două meciuri din Grupa H – egal cu Cipru și o înfrângere cu Norvegia.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER